Opozitie

De ce sunt ca un magnet pentru baietii buni si boyfriend material? O sa adun o groaza de karma negativa dupa ce o sa-i pun pe toti pe fuga. E ironic. Probabil 3/4 din femeile planete isi doresc un tip pe care sa se poata baza, care sa fie la casa lui, care sa-si doreasca sa se casatoreasca la 25 de ani, care sa vrea copii si sa fie fericit cu rutina serviciu-acasa-concedii-familie.

Eu nu sunt asa. Mi-au trebuit doua relatii lungi ca sa descopar ca eu nu ma pot multumi cu atat. Cel putin nu acum, cel putin nu in jurul anilor 20. Am facut un pact cu mine cum ca n-o sa ma mai multumesc cu jumatati de masura, ori cu second best daca nu-mi iese tangenta cu cel pe care mi-l doresc. Pentru ca vreau ca atunci cand o sa ma asez sa simt ca am trait cat de mult am putut. Nu mai vreau sa fiu cu cineva doar pentru ca „Meh, e de treaba, e baiat bun, merge si asa, nu prea sunt eu multumita sau nu e ce-mi doresc, dar pofta vine mancand.” Nu. Refuz. Vreau ca atunci cand ma uit la persoana de langa mine sa simt ca mor de dragul ei. Sa-mi sara stomacul in sus, in jos, in stanga si-n dreapta, sa se incolaceasca toate-n mine, inima sa-mi bata de sa-mi iasa din piept, sa adorm si sa ma trezesc cu gandul la el. Sa ma supar cand nu ma suna, sa topai dintr-o parte intr-alta cand imi zice cevra dragut…Sa stie cand sa ma iubeasca si cand nu…Sa nu-mi dea totul de-a gata pentru ca o sa ma plictisesc. Sa ma faca sa lupt pentru el, sa stie cand sa-mi arate ca nu trebuie sa-l iau de-a gata si ca intr-o secunda de neatentie sa-l pot pierde. Vreau dragostea aia nebuneasca pe care o simti la varsta asta. Nu mai vreau o casnicie, nu vreau sa ma mai simt dupa 5 luni ca dupa 5 ani, intr-un sens rau. Vreau pe cineva amuzant, care sa ma faca sa rad intr-una si care sa nu ma sufoce.

Vreau sa stiu ca pentru prima oara in viata am avut pe cineva pe care eu l-am ales, pe care eu l-am vrut, pe care l-am cucerit. Sa stiu ca a meritat toata fuga si ca n-a fost asa, de convenineta pentru ca a fost usor… Poate asa as sti sa apreciez mai mult si n-as mai da bir cu fugiti dupa o perioada de timp.

Toata lumea ma percepe ca pe o persoana serioasa. Nu ca n-as fi..dar uneori strica prea multa seriozitate. Mai ales acum, la inceputul independentei mele, cand mi-as dori sa ma distrez mai mult, sa explorez mai mult…

In final tot the good old fashion boy e atras de mine. That sucks right now :))

Anunțuri

Tu

M-am gandit de multe ori sa-ti dedic cateva randuri. Sunt lucruri pe care probabil nu o sa ti le pot spune niciodata direct, dar care m-ar ajuta sa ma descarc, poate chiar sa ma eliberez.

Am invatat sa traiesc fara tine. Nu mi-as fi dorit, insa a fost necesar. N-a fost un proces usor, m-am impiedicat de multe ori pe drum si cred ca de si mai multe ori m-am intors de la jumatate. Uneori doar am aruncat o privire in trecut, privire ce era mai mult decat suficienta sa-mi readuca aminte de tine, alteori ma intorceam cu totul, caci imi iesiai in cale, iar cercul vicios se repeta. Cel mai greu a fost pana cand am acceptat ca tu si eu suntem doua cncepte total separate, care nu vor putea egala niciodata un NOI. Da, mi-as fi dorit foarte mult un noi, dar tu esti prea incapatanat iar eu probabil n-am stiut modalitatea prin care sa te fac sa ma vezi pe mine..Nu te condamn, din contra, acum ca am mai crescut, pot spune ca am ajuns sa te inteleg. Cred ca in viata e asa un cerc vicios in care intotdeauna iubim pe cineva care nu ne vrea, iar pe noi ne iubeste un altcineva pe care nu-l vedem sau pe care nu-l vrem. Sau poate e doar karma.

Am intalnit si eu intre timp tipul de dragoste care ti se ofera cu totul. Am invatat din asta si am realizat unde am gresit cu tine. Ce-i prea mult, intr-adevar strica, iar eu ti-am dat totul dintr-o data, cand poate tu aveai nevoie doar de bucatele…Probabil te-am sufocat, dar te doream de atat de mult timp, incat imi alergai prin vene si vroiam sa vezi cat de mult insemni pentru mine.

Imi pare rau, in schimb incerc sa nu regret. Pentru ca vreau sa cred ca am facut tot ce mi-a stat in putere. Iar daca n-ai putut sa ma accepti si sa ma placi cu copilariile mele, inseamna ca nu era sa fie. Pentru ca eu cred ca mereu o sa raman un copil…nu cred ca o sa ma trezesc din naivitatea si optimismul meu, deci in timp probabil ca rezultatul ar fi fost acelasi.

Imi lipsesti, desi nu mi-ai fost nicioata aproape. Dar imi amintesc ca era o perioada in care vorbeam zilnic…despre nimicuri. Probabil ca pentru tine nu era important, eram inca una pe lista ta. Ei bine, pentru mine era totul. Copilaresc, din nou. E paradoxal, mi-e dor de noi, desi noi n-a existat niciodata.

Dar esti singurul care mi-a facut stomacul sa cada in gol. Adica, am mai avut o mini senzatie din asta si dupa tine…dar poate erau doar hormonii de vina. In cazul tau, era o senzatie infinita., ma simteam de parca as fi sarit in gol…Ar trebui sa incerci, sigur o sa te trezeasca la viata.

Am mai iubit si dupa tine. Desi parea imposibil. Probabil ca odata ce te resemnezi si durerea incepe sa dispara, iti poti face din nou planuri si sperante. Mi-am facut, ce-i drept. Insa dupa tine, senzatia n-a mai fost aceeasi. Pentru ca vezi tu, pe cat de mare a fost euforia, pe atat de mult s-a dublat durerea de la final. Si odata cu durerea, s-a mai inchis si inima. N-am mai oferit la fel, nu m-am mai implicat la fel. Eram pregatita pentru finalul ce v-a urma, ca sa ma feresc de durere..Cred ca e normal. La urma urmei, cine ar fi atat de masochist incat sa-si mai doreasca sa experimenteze asta inca odata? Oricum tu esti ca un drog…niciodata nu mai reusesti sa atingi euforia primei dati..Cred ca e adevarat ce se zice despre prima dragoste…ca nimic nu o egaleaza si ca nu o uiti niciodata…

Eu sper totusi, in naivitatea mea ca o sa fie si mai bine de atat. De fapt, cu tine n-a fost niciodata bine, cu exceptia clipelor in care ma strangeai in brate…ori cand ma sarutai…ori cand imi zambeai. Doamne, ce-mi place zambetul tau. Esti asa increzator…probabil nu o faci cu toata lumea, ori nu toti te privesc asa cand zambesti. Probabil era doar in relatia cu mine, caci stiai ca ma impresionezi, orice ai face. Vezi, daca te-am lasat sa constientizezi ca ai putere asupra mea?

Inca imi amintesc parfumul tau. De multe ori ma surprind incercand sa-l gasesc printre trecatori. Evident, niciodata n-o sa reusesc. Pentru ca nu e vorba de marca, e vorba de mirosul lui pe pielea ta…

A fost greu. Mai ales ca ai prostul obicei sa revii fix cand ma astept mai putin. Desi recunosc, uneori imi doresc sa ne intalnim intamplator.

Stiu ca e un cliseu, dar cred ca reusesc sa te vad pe tine cu adevarat, spre deosebire de cum te vad si te percep toti ceilalti. Pentru ca te-am cunoscut indeaproape si pentru ca desi n-ai vrut sa o arati stiu ca esti vulnerabil si ai nevoie de afectiuune ca de aer, dar ti-e frica sa te mai deschizi, pentru ca ti-e frica de suferinta.

Imi pare rau sa te anunt, dar mai devreme sau mai tarziu o sa trebuiasca sa o faci. Si probabil o sa suferi. Dar poate o sa merite. Stii cum e si cu suferinta? La un moment dat, te caleste. Te maturizeaza. Te invata multe despre tine.Iar uneori, te duce fix acolo unde trebuie sa fii. Asa ca nu-ti mai fie frica si ia ia viata in piept. Era mult mai simplu daca o faceai cu mine. As fi avut grija sa nu cazi…Pun pariu ca in final tot eu as fi iesit bucatele…Macar as fi fost fericita pentru tine.

Stiu, si tu crezi in povesti si maxime optimiste, dar ai sa fii dezamagit. Oamenii care au plecat din viata noastra, nu se mai intorc. Stiu ca o astepti, dar sincer, nu cred ca se mai intoarce.

Sunt iar la jumatate, pentru ca din nou, m-ai intors din drum. Probabil ca nu reusesc sa trec de stadiul asta pentru ca noi niciodata n-am incercat cu adevarat.

Mi-e frica…Nu vreau sa ma trezesc peste ani vorbind tot despre tine la cine stie cati kilometrii distanta. Nu mai vreau sa traiesc cu regretul ca nu am incercat mai mult, desi cred ca am incercat suficient incat sa nu-mi pierd deminitatea.

We hope for the best but prepare for the worst.

Tranzitii

Am incercat toata ziua sa invat, din pacate nu prea mi-a iesit. Maine am examen, dis-de-dimineata. Ceea ce presupune ca ar mai trebui sa trec odata prin materie in seara asta..Nu stiu daca o sa reusesc. E ultimul examen si tocmai am aflat si doua rezultate bune la cele anterioare. Probabil si starea asta de leneveala si speranta ca in final o sa fie bine. Sper sa nu ma inec acum la final.

Simt nevoia sa vorbesc cu persoane noi, ori cu persoane cu care obisnuiam sa vorbesc, dar cu care am pierdut undeva pe drum legatura. Persoane care sa imi ofere o perspectiva noua asupra viitorului…Simt nevoia de nou, de schimbari. Desi intr-un anumit procent ma sperie schimbarea. Mi-a luat ceva timp sa o fac si da, sunt bine dupa..dar sunt sigura ca or sa mai vina si zile negre. In mai putin de o luna trebuie sa ma mut…insa goana asta dupa chirii mai mult ma intristeaza. Desi stiu ca o sa am locul meu si numai al meu, ma sperie gandul ca poate o sa ma afund si mai mult in singuratate, ca poate uneori n-o sa am cu cine socializa. Acum, de bine de rau, stiu ca e cineva care o sa vina acasa…atunci voi fi doar eu cu mine.

Poate nu e totul asa de negru si poate ca e fix ceea ce am nevoie…Cine stie…Timpul le aseaza pe toate.

In alta ordine de idei, va fi o luna nebuna: examene, licenta, mutare. Imi place cand sunt intr-o fuga continua. De cele mai multe ori sunt monotona…iar agitatia ma trezeste la viata, imi pune sangele in miscare, ma face sa ma gandesc mai putin la lucruri nesemnificative. Aveam o perioada in care ma uitam toata ziua la seriale. Acum abia mai gasesc timp sa vad un episod cat spal vasele ori cat imi fac ceva de mancare. Ceea ce-mi place. Cu vreo doua saptamani in urma, a fost o zi mai linistita in care n-aveam cu cine sa ies, ori toata lumea era prinsa in cate ceva…Asa ca am apelat la vechiul obicei, asta cu lenevitul pe canapea si seriale in continuu. Si nu mi-a mai placut. Desi avusesem o saptamana agitata, ar fi mers o asemenea relaxare, in schimb nu…vroiam sa fiu printre oameni, sa alerg, sa am ceva de facut.

Sa speram ca va fi un weekend insorit..

Vise

Visam. De cele mai multe ori cu ochii deschisi, ori cand ascultam o melodie care ne place foarte mult, cand suntem veseli, cand suntem tristi. Cel mai probabil unii dintre noi suntem niste visatori incurabili.

Mie mi se intampla lucruri ciudate in timpul visurilor din somn. Ori ma cert cu persoane dragi, ori calatoresc prin diverese locuri, ori ma omoara cineva necunoscut…Si mai sunt visele in care se intampla exact ceea ce-mi doresc in viata reala, ceea ce probabil nu se va intampla niciodata. E o senzatie de nedescris..pentru ca atunci cand ma trezesc am sentimentul de fluturi in stomac, zambetul pe buze, sperante. Iar apoi realitatea intra cu bocancii in visele mele si-mi strica orice farama de speranta. E doar o noua zi in care trebuie sa accept lipsurile care sunt. Uneori un vis de genul asta iti da sperante maxime, fix atunci cand erai resemnat, cand in sfarsit stiai ce si cum.

Probabil e doar dorinta noastra de a ne lega de orice gram de speranta, de orice posibilitate oriccat de fragila ar fi ea. Sunt atatea maxime si proverbe si quotes din seriale/filme care iti spun sa lupti, sa lupti si iar sa lupti, sa nu te plafonezi de frica de esec, sa ai curaj sa faci ceva pentru ca indiferent daca esuezi e mult mai bine decat sa nu fi incercat niciodata. Insa foarte putine sunt cele care sa-ti spuna ca e un timp cand trebuie sa te opresti. Cand orice vis ori speranta nu mai trebuie sa existe, pentru ca trebuie sa inaintezi. Astfel, riscam sa ramanem atat de prinsi in visele noastre incat sa le transformam in realitatea noastra…

Confuzie

Alegeri, consecinte, cand sus, cand jos… Cam asa s-ar rezuma ultima perioada din viata mea.  

Am ales sa fiu singura, intr-o lume in care fiecare e in goana dupa cineva, fie el the one sau doar un another one.  Nu mi-e frica de singuratate, de fapt chiar abia asteptam perioada asta. Dupa o relatie de 3 ani, urmata de o pauza de un an in care a fost o goana continua dupa cineva, urmata apoi de o alta relatie de 2 ani, am decis ca e vremea sa am o relatie cu mine. Evident, nu as fi pus capat relatiei din urma daca nu exista convingerea ca nu mai merge si ca mai mult ne irosim timpul unul celuilalt.

Si atunci am avut un „wake up call”, realizand ca nu poti fi intr-o relatie matura, completa, care sa te faca sa-ti doresti sa ramai in ea cu bune si cu rele, cu plictiseala si extaz, cu adrenalina la maxim ori cu comportament de pensionar desi ai 20 si ceva de ani..Cred ca toate astea sunt posibile abia dupa ce ajungi sa ai o relatie cu tine insuti, dupa ce ajungi sa te cunosti, sa stii care-ti sunt limitele, ce te defineste…dupa ce te-ai cunoscut pe tine cu bune si rele, cu umilinte si momente penibile, dupa ce inveti sa razi chiar si cand o usa ti se tranteste puternic in fata.

Eu tind sa ma ignor de cele mai multe ori. Imi stiu problemele insa nu numai ca nu incerc sa le rezolv, ci le ignor complet, spernad si asteptand sa treaca de la sine. Probabil de asta am si ajuns cu ceva semne de intrebare. Cea mai mare greseala e ca nu invat nimic din greselile trecute. Nu! Eu tot cu impulsivitatea mea am ramas, tot ma arunc cu capul inainte fara sa gandesc ce si cum. Desi, iar un paradox: gandesc prea mult si din cauza asta probabil traiesc prea putin. De exemplu, toata alegerea mea cu singuratatea pentru o perioada lunga de timp e pentru ca atunci cand va fi sa ma implic intr-o relatie serioasa sa stiu ca da, el e cel pe care-l vreau alaturi cu toate cele enumerate mai sus. Evident, daca acel cineva va aparea peste 5 ani (si sincer sper sa nu apara prea repede, adica cel putin nu in urmatorii 2 ani), asta nu inseamna ca nu vor mai fi chestii nesemnificative dar poate amuzante, ori cu sex bun intre timp. Caci asta e si scopul relatiei cu mine, de a avea ceva timp de calitate, distractie si amuzament cu mine insami. Dar fiind tipic invatata sa-mi definesc din prima relatia, nu am liniste pana nu o dau in bara *laughs*. Nu am rabdare ca lucrurile sa vina treptat, de la sine si in mod natural, desi viata mi-a aratat de multe ori ca atunci cand nu planific ceva e net superior fata de atunci cand ma agit ca un pepsi si tot ce-mi iese e acidul pe dinafara sticlei, patandu-mi in mod sigur ceva de pe mine.

Probabil ar trebui sa fac un pas inapoi, sa las lucrurile sa curga, chiar daca nu se intampla nimic concret pana la nu-stiu-ce-punct si sa invat sa-mi controlez impulsurile, caci se pare ca instinctele mele nu trebuiesc ascultate atunci cand sunt prea entuziasmata.

Asa ca, o sa invat sa ma bucur de relatia cu mine in speranta ca n-o sa ajung una din persoanele care se casatoreste cu cariera…

Va tin la curent, sa aveti o zi deosebita!